Site icon inRoman.ro

13 – zi cu două accidente grave la interval de aproximativ 4 ore

accident gadinti

Dimineaţa zilei de 13 ianuarie a fost marcată prin două accidente grave care au avut loc în apropierea oraşului Roman.

În jurul orei 6, pompierii au fost anunţaţi despre producerea unui accident rutier, pe E 85, în zona Castelului de Apă. Pompierii sosiţi la faţa locului au constatat că, în urma accidentului, o femeie a rămas blocată sub autovehicul. Cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare, pompierii au reuşit să scoată victima care, din păcate, decedase.

Patru ore mai târziu, un alt accident s-a petrecut în localitatea Gâdinţi, la aceeaşi intersecţie cu drumul spre Sagna, unde s-au produs, în ultima perioadă, multe accidente rutiere. De această dată, au fost implicate un autotren şi două autoturisme.

Pompierii s-au deplasat şi de această dată la locul solicitării, iar în urma impactului au rezultat două victime ce au fost transportate la spital de către  echipajele SAJ.  Pompierii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriilor şi au curaţat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier şi lichidele combustibile.

sursa foto: captură video Roman24.ro

Exit mobile version