Sunt oameni care niciodată nu renunţă la visurile lor. Sunt oameni care s-au născut cu un talent deosebit, dar viaţa nu le-a dat o şansă pentru a-l pune în valoare. La 32 de ani, Bogdan Iulian Balint, născut în Boghicea, judeţul Neamţ, la vreo 20 de kilometri de Roman, nu şi-a abandonat marea pasiune a vieţii lui: pictura. De când era copil, a avut mereu pensula în mână, fiindcă îi plăcea foarte mult să picteze. Însă, după cum spune el, în România nu se poate trăi din artă.
Cred că talentul l-am moştenit de la tata. Îmi plăcea să-l privesc pictând. La şcoala gimnazială eram foarte apreciat de profesori pentru desenele pe care le realizam. Mereu m-am axat pe peisaje. Mă regăsesc în ele. După terminarea liceului, m-am hotărât că trebuie să am o meserie, pentru că din pictură nu puteam să trăiesc. Aşa că m-am hotărât să urmez cursurile Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din cadrul Universităţii „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Departamentul Mecanica Structurilor. Nu mi-a fost uşor, pentru că, fiind patru copii la părinţi, ai mei au făcut eforturi pentru a ne ţine în şcoală. Însă nu am renunţat la pictură. Am reuşit să vând lucrări, iar cu banii m-am întreţinut în facultate. Cele mai multe lucrări au fost cumpărate de o galerie din Austria. În România, lumea este prea puţin interesată de artă. Am vândut câteva şi în ţară, dar cele mai multe în străinătate. Bineînţeles, nu erau preţuri foarte mari, însă eu mă mulţumeam că pot să am banii mei.
Bogdan Iulian Balint
Bogdan nu a luat niciodată cursuri de pictură, ci mereu a studiat individual, informându-se din diferite surse. El continuă să picteze din pasiune, pentru el şi pentru cei care doresc să-şi bucure ochii şi sufletul cu frumuseţi create din pensulă și suflet. Bogdan Balint crede că şi în România ar trebui să se pună accent pe studiul artei încă de la vârste fragede.
Piaţa artei nu este apreciată în România la adevărata valoare. Ar trebui să luăm exemplu de la alte state. Copiii, de la vârste fragede, sunt învăţaţi să aprecieze arta. Eu nu am urmat cursuri de specialitate. M-am născut cu acest talent, cu această pasiune şi doar am căutat unele informaţii. Materialele sunt scumpe, însă acesta nu este un motiv de a mă opri din drumul meu. Să fii pictor nu este o meserie. Dacă aş alege să trăiesc din banii de pe tablouri aş fi la limita supravieţuirii şi-atât. Uneori, pentru a vinde trebuie să faci compromisuri. Sunt acele „tablouri la comandă” unde clientul îţi cere ceva. Dacă ţie nu-ţi place tema, nu o faci din pasiune. Cum spuneam, mie îmi place mult să pictez peisaje.
Bogdan Iulian Balint
Bogdan locuiește acum la Timișoara, localitate în care a găsit un loc de muncă corespunzător studiilor sale. Din toamna anului trecut a creat un canal de YouTube, unde expune lucrările şi postează videoclipuri.
În toamna anului trecut am creat canalul de YouTube Bogdan Balint Fine Art pentru promovarea muncii mele. L-am făcut în limba engleză deoarece am experienţa anilor trecuţi şi ştiu că cei mai interesaţi sunt străinii. Va trece ceva timp până când voi avea rezultatul dorit, însă nu voi renunţa. Îmi doresc să am o expoziţie, nu neapărat cu vânzare, ci doar pentru a prezenta iubitorilor de frumos lucrările mele. Ştiu că la noi e mai convenabil să cumperi din magazine un tablou cu 50 de lei, însă cunoscătorii şi iubitorii de artă vor căuta întotdeauna calitatea. Nu voi renunţa niciodată la visul meu şi i-aş îndemna pe cei ca mine să nu renunţe, oricât de greu ar părea. Trebuie să-ţi urmezi visul.
Bogdan Iulian Balint