Site icon inRoman.ro

Comandant nou la Baza 3 Logistică „Zargidava”

Comandant nou la Baza 3 Logistica Zargidava 2

12 martie 2021, o zi cu semnificație deosebită pentru Comandamentul Bazei 3 Logistică „Zargidava”, dar mai cu seamă pentru comandantul acestei structuri, care pune punct unei frumoase cariere militare: colonel inginer Petre Croitoru își ia rămas bun de la instituția militară, o instituție pe care a slujit-o timp de peste 30 de ani.

Născut în anul 1967 la Constanța, absolvent al Academiei Tehnice Militare, colonel inginer Petre Croitoru a avansat în carieră de la șef atelier la Regimentul 114 Mecanizat, devenind apoi ofițer specialist la diferite eșaloane, comandant al Batalionului 168 Sprijin Logistic, șef al logisticii la Comandamentul Brigăzii 9 Mecanizată, comandant al Bazei 3 Logistică și al Garnizoanei Roman.

În perioada anilor 1992-2019, a participat la două misiuni internaționale ca membru al grupului de observatori  militari ONU-MONUC/CONGO și comandant detașament/echipă de instructori NTM-A din teatrul de operații Afganistan.

Pentru merite deosebite privind activitatea militară desfășurată, i-au fost acordate o serie de importante decorații naționale și străine, precum și titluri de onoare.

Ceremonialul de predare-primire a funcției de comandant al Bazei 3 Logistică, s-a desfășurat în prezența comandantului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, general-maior Dragoș-Dumitru Iacob.

Atribuțiile funcției de comandant al Bazei 3 Logistică au fost preluate de colonel Silviu-Ionel Puluc, acestuia fiindu-i înmânat și Drapelul de luptă al unității.

Exit mobile version