Site icon inRoman.ro

Elevii vor putea face ore remediale în vacanţa de primăvară

carti elev unsplash

Ordinul emis de Ministerul Educaţiei cu privire la modificiarea anului școlar (adică vacanță prelungită pentru cei care nu sunt în clase terminale) aduce clarificări și în ceea ce privește orele de recuperare a materiei pentru elevii care au nevoie de sprijin în plus. 

Astfel, orele remediale pot fi organizate, la cerere, şi în perioada vacanţelor. Tot în perioada vacanţelor, preşcolarii ar putea să participe la activităţi educative cu prezenţă fizică, dacă unitatea şcolară are avizul direcţiei de sănătate publică. 

Ministrul Sorin Cîmpeanu, invitat la Digi 24, a precizat că se dorește, prin aceste măsuri, eliminarea inechităţilor dintre elevii care nu au avut acces la şcoala online şi ceilalţi ce au beneficiat de acest tip de învăţare.

 Sunt mult peste 200.000 de elevi înscrişi în programul de recuperare.Orele remediale se pot face în localităţile unde incidenţa este sub 6/1000. Orele vor fi la şcoală, cu prezenţă fizică. Acei elevi s-au înscris la orele remediale tocmai că nu au putut să ţină pasul cu online-ul. Nu au avut fie echipamente, fie internet, fie profesori pregătiţi să predea online. În această perioadă de vacanţă s-ar fi putut face orele online.

De multe ori suntem supuşi în a gândi din prisma propriei experienţe. Dacă al meu copil învaţă într-o şcoală din Bucureşti, nu are nicio problemă cu echipamentele şi aş putea să îi asigur şi ceva pregătire suplimentară, pot face greşeala că, peste tot, cei 3 milioane de elevi sunt în aceeaşi situaţie. Relitatea este că nu sunt în aceeaşi situaţie. Inechitatea există. Dacă de fiecare dată când apare un nou val soluţia simplă este să trecem în online şi nu ne interesează că există aceată inechitate, nu ne interesează că nu toţi au acces, nu ne interesează că profesorii nu au fost pregătiţi pentru predarea online şi nici că există o lipsă de echipamente, da, poate fi o soluţie. Soluţia pe care am fudamentat-o este aceasta: las două săptămâni de vacanţă în plus care se pot transforma în ore cu prezenţă fizică în şcoală prin orele remediale.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei

Aşadar, în funcţie de cerinţele părinţilor, elevii care sunt înscrişi la orele remediale pot veni pe perioada vacanţei pentru a recupera din materia pierdută pe timpul desfăşurării orelor online.

Exit mobile version