Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de vreme severă pentru 12 județe din sud-estul țării, inclusiv județul Neamț.
Codul portocaliu este valabil de marți, 15 iunie, ora 12:00 până miercuri, 16 iunie, ora 23:00, perioadă în care se vor semnala ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Instabilitatea atmosferică va fi accentuată, va ploua abundent, se vor semnala descărcări electrice și izolat grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 25…35 l/mp și pe spații mici 50…60 l/mp, iar prin acumulare se vor depăși 70…90 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h şi vor fi vijelii.