Site icon inRoman.ro

Adolescent școlit în hoții

politia rurala 01

Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Ion Creangă au identificat și depistat un bărbat de 40 de ani și un tânăr de 17 ani, ambii din Icușești, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.

Oamenii legii îi bănuiau de mai mult timp pe cei doi și, în câteva săptămâni, au strâns probele necesare pentru reținerea suspecților. Adultul și ”elevul„ său adolescent sunt cercetați pentru faptul că în perioada 15 – 22 ianuarie ar fi pătruns în locuința unui bărbat de 39 de ani din Icușești, de unde au sustras bunuri în valoarea de 1.300 de lei. Totodată, în urma extinderii cercetărilor, oamenii legii au ajuns la concluzia că cei doi ar mai fi săvârșit un furt din locuință, comis în perioada 20 – 30 ianuarie, în dauna unui femei de 65 de ani din localitatea Spiridoneşti. Polițiștii i-au reținut 24 de ore pe cei doi pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, iar prejudiciul a fost recuperat parțial.

Exit mobile version