Site icon inRoman.ro

Percheziții și arestări într-un dosar de contrabandă cu țigări

contrabanda 2

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Neamț au efectuat șase percheziții, în județul Neamț, la membrii unei grupări infracționale specializată pe contrabandă cu produse accizabile. Trei bărbați au fost reținuți.

Polițiștii din cadrul S.C.C.O. Neamț, au organizat o acțiune pe raza județului Olt, în data de 23.02.2016, în vederea destructurării unei grupări infracționale organizate specializată în contrabandă cu produse accizabile (tutun).

În urma activităților operative desfășurate, a fost identificată în trafic o autoutilitară, în a cărei pereți disimulați au fost găsite 7470 de pachete de țigări, respectiv 149400 de țigarete de proveniență străină. Cei doi bărbați depistați, ambii din Bicaz, au fost preluați și conduți la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Neamț, în vederea continuării cercetărilor pentru stabilirea întregii activități infracționale.

contrabanda 2

Astfel, în data de 24.02.2016, polițiștii au efectuat șase percheziții domiciliare pe raza orașului Bicaz, vizați fiind patru bărbați, cu vârste cuprinse între 36 și 42 de ani, toți din Bicaz.

În urma perchizițiilor efectuate, au fost identificate 10472 de pachete de țigări (209440 țigarete), de proveniență străină și deținute ilegal.

Ieri, după finalizarea activităților, trei dintre cei patru bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de către procurori, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire și aderare la un grup infracțional organizat și contrabandă calificată.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române, B.C.C.O. Bacău, S.C.C.O. Olt, sub coordonarea procurorului DIICOT- Biroul Teritorial Neamț.

Exit mobile version