Prefectul de Neamț, Vlad Ioan Angheluță, a fost demis în ședința de Guvern de miercuri, 2 martie. Anunțul a fost făcut la finalul ședinței, de Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Guvernului. În aceeași ședință au mai fost demiși prefectul de Bacău, prefectul de Constanța și cel de Sălaj.
„Eu, practic, nu am fost demis, mi-a încetat detașarea, fiindcă aceasta este formula corectă. Mă voi întoarce în administrație, fiindcă îmi place. După ce va fi numit un nou prefect, eu mă voi întoarce pe funcția de director executiv la Direcția de Asistență Socială Târgu-Neamț”, a afirmat Vlad Angheluță.
Reprezentantul Guvernului României a precizat că în locul celor patru prefecți vor fi numiți inspectori guvernamentali, care cunosc județul pe care îl vor coordona. Până la această oră, în Monitorul Oficial nu a fost publicată nicio hotărâre de Guvern referitoare la schmbările de prefecți.