Site icon inRoman.ro

Un nou premiu național pentru „Mușatinii”

musatinii2

sursa foto: cont Facebook Asociația ”Mușatinii” Roman

Voluntarii de la „Mușatinii” au primit încă o recunoaștere a implicării lor în comunitate. Aceștia au câștigat o excursie la București, ca urmare a proiectului de voluntariat ”Kineto pentru tine”. Proiectul de voluntariat a fost realizat în cadrul unei acțiuni organizate de Asociația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale și Educaționale CATHARSIS, în parteneriat cu Fundația Terre des hommes Elveția, Fundația Română pentru Educație și Educatori și Asociația „Children’s High Level Group”. Aceste organizații au lansat proiectul ”Fii voluntar pentru comunitatea ta!”, ca răspuns la nevoia de formare a voluntarilor din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC), cel mai extins program național de voluntariat pentru liceeni din România.

Tinerii de la ”Mușantinii” s-au înscris și ei, cu un proiect ambițios: să promoveze beneficiile mișcării și să facă un bine celor care au nevoie de sprijin. ”Cinci fete au muncit șase luni la acest proiect și au strâns bani prin vânzarea de obiecte de artizanat hand-made, făcute de ele și de alți membri ai Asociației. Cu banii strânși s-au cumpărat obiecte ce sunt necesare într-un cabinet de kinetoterapie. Aceste obiecte au fost dăruite unui cabinet de acest tip, iar kinetoterapeuții de acolo au oferit, la schimb, ședințe de terapie pentru doi tineri din Roman care au nevoie de recuperare de specialitate”, a spus profesorul Ovidiu Albert, coordonator al Asociației ”Mușatinii” Roman.

Cele cinci eleve care au fost implicate în acest proiect sunt, toate, eleve ale Colegiului Național ”Roman-Vodă”: Ioana Covataru (clasa a X-a D), Lorena Păun (clasa a X-a D), Ana Maria Tihon (clasa a XI-a A), Maria Buciumanu (clasa a X-a D) și Nicoleta Andrieș (clasa a X-a I).

Pentru a strânge banii necesari, voluntarii de la Mușatinii au gătit brioșe – pe care mai apoi le-au vândut, au participat la un târg de solidaritate socială, au organizat un eveniment la un restaurant din oraș și, înainte de toate, în luna septembrie 2015, au participat la un seminar pentru a învăța cum se strâng fondurile pentru cazurile caritabile.

Proiectul ”Kineto pentru tine”, care a avut și activități pentru promovarea mișcării și a sportului ce au implicat sute de copii, a fost votat ca fiind unul dintre cele mai bune din țară. Prin urmare, cei cinci voluntari vor pleca într-o vizită bine-meritată la București, în luna aprilie.

musatinii2
Exit mobile version