Un tânăr de 30 de ani are, de doi ani, o carmangerie în Cotu-Vameș. Fără nicio legătură cu satul, Cătălin Jeleriu s-a trezit într-o dimineață, s-a suit în mașină și a mers prin zonele de lângă Roman, dornic să cumpere ceva ”acasă”. Se întâmpla prin 2009, an în care mușcătura crizei economice se simțea din plin în România, dar și în Spania, țara de adopție a lui Cătălin.
Actualul patron Cătălin Jeleriu a fost un copil și un adolescent pasionat de fotbal. Datorită pasiunii sale a mers la Liceul cu Program Sportiv încă din clasa a cincea; apoi, dintr-a noua a mers la FCM Bacău, iar la sfârșitul clasei a zecea a plecat în Spania, la tatăl său. Acolo a continuat, pentru încă patru ani, să facă același lucru ca în România. ”Am jucat fotbal la CF Gandia, pe postul de mijlocaș dreapta. Au fost patru ani frumoși, în care jucam cu drag și eram plătit pentru ceea ce făceam. Apoi m-am accidentat și a trebuit să mă reorientez. Prima dată am lucrat ca ospătar. Apoi mi-am cumpărat un camion frigorific și am început să fac distribuție de carne în zona Valencia. Nici n-am început bine, că a venit criza. Spania a fost lovită puternic de criză. Atât de tare, încât spaniolii ajunseseră să nu mă mai plătească în bani, ci în produse. Îmi dădeau porci. Și trebuia să mă descurc cumva, să fac ceva. Așa că am deschis o carmangerie, pentru a vinde porcii pe care eu îi primeam drept plată pentru transportul de carne. De altfel, tot ce se vede în această carmangerie, toate vitrinele și utilajele sunt din Spania. Înainte de a deschide carmangeria în Spania, mă rugam de români să îmi cumpere porcii. Într-o zi am mers acasă la o familie de români. Mi s-a spus să urc la etajul opt. Eram în halat alb, cu porcul pe spate și cu capul porcului într-o mână. Din greșeală, am urcat cu liftul la etajul nouă. Când s-a deeschis liftul, era o copilă mică, cu părinții. M-am blocat. Iar copila era șocată de-a dreptul. Nu au urcat în lift cu mine, probabil s-au speriat foarte tare”, spune Cătălin Jeleriu.
Un alt efect al crizei a fost acela că spaniolii au dat dovadă de un spirit de solidaritate națională ce nu a fost în beneficiul românilor. ”Cei mai mulți spanioli au început să fie atenți de unde cumpără și, între carmangeria mea – a unui român – și cea a unui spaniol, alegeau să cumpere de la conaționalul lor. Pe mine mă întrebau de unde aduc carnea, cum o prepar; credeau că eu aduc carnea din România, ori ei voiau să stimuleze consumul intern”.
Cătălin Jeleriu a decis să se întoarcă în România din cauza crizei economice. În ultimii ani a investit constant în țară. Prima dată, în 2009, a cumpărat terenul. ”Venisem în țară cu soția, să ne vizităm rudele. Aveam niște bani la mine, fiindcă înainte de a veni primisem plata pentru o comandă mai mare. Am vrut să cumpăr un apartament în Roman, în ideea că ne vom întoarce într-o zi acasă și, până atunci, vom putea să îl închiriem cuiva. Am apelat la o agenție imobiliară, iar pentru banii pe care îi aveam am fost duși în cartierul muncitoresc, într-un bloc în care îți era frică să intri. Nu am cumpărat nimic. În dimineața zilei în care trebuia să plecăm din Roman m-am trezit și a fost un impuls să iau cheile de la mașină și să plec. M-am dus prin toate localitățile din zonă: Gîdinți, Cordun… Nu am găsit nimic. Era ceva în mine care îmi spunea să nu plec cu banii înapoi în Spania, că îi voi cheltui și nu voi înțelege nimic din ei. Am ajuns în Cotu Vameș, am văzut o bătrână și am oprit să o întreb dacă știe să fie în zonă ceva de vânzare. Ea m-a îndrumat aici. Proprietarii terminaseră actele de dezbatere a moștenirii cu două zile înainte să ajung eu în sat. A fost mâna destinului. Am amânat zborul și am cumpărat terenul.”
Devenit proprietar pe teren, Jeleriu a continuat să muncească în Spania. ”Un an și jumătate am lăsat terenul iber, n-am făcut nimic. În același timp, plăteam 100 de euro pe lună pentru un depozit în care țineam vitrine și frigidere, fiindcă am fost nevoit să închid carmangeria de acolo, din cauza crizei. Mă durea sufletul să dau banii și să nu fac nimic cu aceste obiecte. Atunci m-am decis să construiesc”. Odată luată hotărârea, Cătălin Jeleriu s-a împărțit, timp de doi ani, între Valencia și Cotu Vameș, pentru a ridica clădirea. Nu a apelat la fonduri europene sau din altă sursă, ci a făcut totul cu banii pe care i-a câștigat în orașul de pe malul Mediteranei.
După 13 ani de stat în Spania, Cătălin Jeleriu s-a întors acasă. Clădirea era gata și a dat drumul afacerii. ”La început a fost foarte greu. Este o zonă în care nu este vad, nu merge omul pe jos. Și-atunci vine doar când are nevoie: la o zi onomastică, la un Paști, la un Crăciun. Trebuie să alerg foarte mult, dar acum am început să fac distribuție de carne la restaurante în Roman”. Acum spune că și-a fidelizat clienții datorită onestității; spune clientului exact ce are în vitrină, fără a încerca să-l păcălească. ”Noi facem preparate tradiționale, adică le afumăm la lemn de fag, nu le injectăm, nu le băgăm în celule (n.r. – în recipiente speciale, unde se afumă artificial, cu fum lichid). Când lucrezi industrial, nu mai poți să faci calitate. Multă lume mă întreabă dacă ce vând eu e carne de porc de țară. Mie nu-mi place să mint omul. Porcul e de abator. Să iei porc de la țară, din curtea omului, nu e convenabil. În primul rând, fiindcă este foarte gras și nu ai carne suficientă. Apoi există un risc foarte mare la controale și, Doamne ferește!, mai îmbolnăvești pe cineva. Mulți zic că lucrează cu porcul de la țară, dar nu e adevărat. Porcii se iau de la ferme. Eu garantez pentru modul în care prepar carnea după ce ajunge la mine, nu pun E-uri, nu fac nimic în plus față de ceea ce fac gospodinele acasă. Se pot face analize și nu se vor găsi alte chimicale față de cele care se găsesc în carne, în funcție de cum a fost hrănit porcul la fermă”.
Comparativ cu mediul de afaceri din Spania, în România s-a lovit de multă birocrație și de multe controale. ”În Spania am avut o firmă de tipul PFA, pe numele meu. Organele de control din Spania știau din start că eu sunt din altă țară și puteau să mă controleze mult mai mult. Am avut două controale în doi ani. Acolo nu se întâmplă ca la noi, să primești controale de la ANAF, în care ești veriicat la încasări; doar duci bilanțul la sfârșit de lună cu încasări și plăți, contabilul se ocupă. Aici sunt foarte multe autorități. Acolo sunt două, mari și puternice. În schimb la noi nu există o tradiție pentru igienă atât de mare și cred că aceste controale, cum sunt cele de la DSV, au rostul lor. Eu nu am avut probleme la controalele ce mi-au venit, fiindcă nu am așteptat să primesc o amendă ca să pun la punct circuitul sau să amenajez spațiul conform regulillor. Iar ca atitudine, oamenii sunt ok, nu e cum am auzit în alte județe. În fiecare lună vine un doctor de la Piatra-Neamț și mă controlează”.
Pe lângă investiția în afaceri, Cătălin se simte împlinit datorită familiei. Are doi copii – unul are un an, cel mai mare are șase ani – și speră ca pe viitor să lase viața de la bloc pentru cea de la casă. Până atunci face, zilnic, naveta și continuă munca ale cărei taine le-a ”furat” de la unchiul și bunicul său, amândoi măcelari.
