Site icon inRoman.ro

Strada Eternității intră în reabilitare

str eternitatii roman

Strada Eternității va intra în reparații capitale anul acesta. Lucrările sunt estimate la aproape 900.000 de lei, dar prețul final se va stabili ca urmare a unei licitații. Proiectul pentru această investiție a fost întocmit, iar lucrarea va fi scoasă la licitație în cursul acestei luni.

”Pe Eternității este programul pe care știți că-l desfășurăm în fiecare an, de ani de zile de-acuma, e o obișnuință. În fiecare an facem cel puțin o stradă reparații capitale, așa cum a fost Tineretului. Acuma i-a venit rândul Eternității. În acest caz, reparații capitale înseamnă lărgirea străzii, crearea unor locuri de parcare și o reamenajare.”, a afirmat Ovidiu Bojescu, ciy-managerul Romanului.

Costurile estimate pentru proiect sunt până într-un milion de lei și reprezintă costurile maxime ale investiției. În general, acesta scad la licitație. ”Ea va fi undeva la 800.000 – 900.000 de lei, deci va fi mai ieftină puțin. Dar, în general se păstrează cam același standard de cost. O stradă reabilitată înseamnă în jur de 300.000 de euro pe kilometru, la o stradă cum așternem noi covoarele asfaltice, sunt numai 30-40.000 de euro pe kilometru, în funcție de lățimea străzii. La o stradă cum este E85 ar însemna 2,5 milioane de euro pe kilometru”, a mai spus Ovidiu Bojescu.

Rețeaua de străzi de municipiului Roman are o lungime de 105 kilometri. În această rețea sunt incluse și cele două artere ocolitoare ale orașului.

Exit mobile version