Site icon inRoman.ro

Pietonalul Ștefan cel Mare, din nou la licitație

pietonal Stefan cel Mare 1

Ultimul tronson din Pietonalul Ștefan cel Mare a fost scos la licitație din nou, după ce firmele care au câștigat licitația în 2014 au abandonat lucrările, iar contractul a fost reziliat prin acordul părților. Acum, administrația locală vrea să continue lucrările și pentru tronsonul dinspre BancPost.

Firma sau firmele care vor câștiga licitația vor trebui să-și asume repararea si completarea pavajului, să facă reparații generale la jardiniere, să finseze treptele, să realizeze un sistem nou de evacuare a apelor pluviale și să refacă accesul secundar. Valoarea estimată a contractului, în cuantum de 4.340.623,22 lei fără TVA, include și suma de 389.430 lei, reprezentând lucrări diverse și neprevăzute, în procent de 10% din valoarea aferentă lucrărilor. Câștigătorul licitației va trebui să termine lucrările în cel mult 12 luni de la începerea acestora.

Exit mobile version