Site icon inRoman.ro

Fără tarabe pe stradă la bâlci

CL Roman

Ședința de joi a început cu depunerea jurământului a doi consilieri locali: Dragoș-Viorel Moroșanu și Daniel-Laurențiu Vasiliu. Cei doi nu au putut fi prezenți la ședința de constituire a Consiliului Local, astfel că au jurat azi că vor vota doar în interesul cetățenilor care i-au ales să fie parte a legislativului local.

Imediat după depunerea jurământului au avut drept de vot, astfel că au luat parte la aprobarea celor trei proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi: aprobarea închirierii unui teren de la o firmă privată pentru desfășurarea bâlciului, aprobarea organizării și desfășurării bâlciului și stabilirea unei comisii care să se ocupe de atribuirea locurilor de parcare de reședință.

Conform primului proiect aprobat, tarabele de pe străzile Renașterii și Viitorului să nu mai fie permise. Astfel, comercianții vor întinde marfa pe care vor să o vândă pe tarabe din interiorul bazarului sau pe tarabe ce vor fi amenajate în parcarea firmei Hidroterm. Aleșii noștri au fost de acord, în unanimitate, și cu prețul ce se va plăti din bani publici pentru închirierea a 1.500 de metri pătrați din parcarea firmei Hidroterm, pentru 10 zile: 15.000 de lei, inclusiv TVA; perioada de închiriere este între 28 iulie și 6 august.

Exit mobile version