Site icon inRoman.ro

Liviu Harbuz a dat PSD pe UNPR

Liviu Harbuz

După înfrângerea de la alegerile locale, când a candidat pentru funcția de primar al municipiului Piatra-Neamț, deputatul Liviu Harbuz a renunțat și la familia politică. UNPR a anunțat luni, 18 iulie, că deputatul nemțean s-a înscris în formațiunea politică condusă de Valeriu Steriu, partid ce va dispărea peste doar două zile.

Înscrierea lui Liviu Harbuz în UNPR pare, la prima vedere, lipsită de sens, întrucât această formațiune politică va fi absorbită de PMP, partidul lui Traian Băsescu, la congresul extraordinar de miercuri, 20 iulie. Liviu Harbuz a fost numit luni, și președinte interimar al UNPR Neamț, astfel că deputatul a făcut această mișcare, cel mai probabil, pentru a obține o funcție de conducere în noul partid Mișcarea Populară.

Exit mobile version