Deși are un început de rețea, atât pe partea de apă, cât și pe cea de canalizare, Horia mai are nevoie de mulți kilometri de conductă pentru ca toți locuitorii comunei să beneficieze de servicii de utilități normale pentru secolul XXI. Administrația locală spune că a reușit să întocmească un proiect în acest sens, sumele necesare pentru derularea lucrărilor fiind atrase de la Fondul de Mediu. Dar nici acest proiect prin Fondul de Mediu nu rezolvă integral accesul la utilități.
”Suntem în măsură să semnăm contractul de lucrări pentru extindere apă și canalizare. Am trecut de faza achiziției publice, inclusiv a contestațiilor. În cel mai scurt timp vom semna contractul de lucrări și sperăm ca în termenul cel mai scurt să înceapă lucrări pentru extindere apă și canal în Horia și Cotu Vameș. Cum am mai precizat, pe acest proiect intră străzileprincipale: strada Pietrei, de la intrare în Horia până la ieșire spre Cotu Vameș, strada Alexandru cel Bun – DN 2 și strada Tineretului. Iar pe Cotu Vameș, strada Plopului – apă și canal pe ambele părți”, a afirmat Cristian Baciu, primarul comunei Horia.
Reprezentanții administrației locale au precizat că, după ce aceste lucrări se vor termina, vor începe altele, la fel de necesare pentru locuitorii din comună. Este vorba despre a face trotuare pe drumul județean DJ 207C, de la sensul giratoriu până la ieșirea din Cotu Vameș. ”În acest fel reușim să terminăm cu utilitățile pe acest sector de drum. Avem apă, canal, gaz, electricitate și automat, în ce mai scurt timp o să intervenim și cu căile de acces, respectiv acele trotuare necesare pentru deplasarea pietonilor, mai ales a elevilor. Se știe foarte bine, acum e o durere mare, toată lumea circulă pe marginea drumului, circulația s-a intensificat și există un risc mare de producere de accidente pe acest sector de drum”, a adăugat primarul Baciu.
Lucrările pentru extinderea rețelei de apă și canalizare vor fi realizate de firma Hidroterm. Acest proiect va fi urmat de un altul, pentru ca toți locuitorii din comună să poată beneficia de asemenea facilități. Noul proiect se dorește a fi realizat cu bani europeni.