Site icon inRoman.ro

Ziua Armeniei, moment de reafirmare a prieteniei cu România

Ziua Armeniei

Sucursala din Roman a Uniunii Armenilor din România a organizat joi, 22 septembrie, un eveniment la care au participat reprezentanți ai comunității de armeni din mai multe localități ale țării, cum ar fi București, Botoșani sau Gherla.

Emanuel Nazaretian

Activitatea a avut loc în sala de festivități a Colegiului Tehnic ”Petru Poni”, la ora 12.00, iar elevii instituției de învățământ s-au bucurat să participe la activitatea culturală, preferând-o unei ore de curs. ”Ziua națională a Armeniei se sărbătorește pe 21 septembrie. La această dată, în 1991, printr-un referendum, armenii au votat să se desprindă de Uniunea Sovietică și să-și facă o republică proprie, de sine stătătoare. Și noi, la această dată, toți armenii din lume ne adunăm și sărbătorim acest eveniment”, a spus  Emanuel Nazaretian, președintele sucursalei Roman a Uniunii Armenilor din România.

Varujan Vosganian

În numele armenilor din România vreau să mulțumesc poporului român și autorităților române. A fost pentru armeni unmoment deosebit; eu eram la Erevan atunci când armenii își  votau independența cu o majoritate covârșitoare și, în decembrie 1991, România a fost prima țară din lume care a recunoscut independența Armeniei și întotdeauna când sărbătorim acest eveniment aducem aminte acest gest pe care acum, poate, nu-l înțelegem cu adevărat, dar care atunci a fost foarte important”, a declarat Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România.

Evenimentul de sărbătorire a zilei naționale a Armeniei a continuat cu dansuri ale ansamblului Hayakaghak de la Gherla, cu muzică sacră armenească, muzică clasică și alte surprize muzicale.

Exit mobile version