Site icon inRoman.ro

Proiect greșit în Consiliul Local

CL Roman

Ședința de Consiliu Local care s-a desfășurat joi, la prânz, la Primăria Roman,  s-a remarcat doar prin faptul că primul proiect de hotărâre a fost retras de inițiator, din cauza mai multor erori. Consilierul local Constantin Holban a fost cel care a sesizat neconformitățile din cadrul proiectului între articole și expunerea de motive și acerut mai multe explicații referitoare la concesionarea unor terenuri. După mai multe minute de discuții primarul a fost nevoit să retragă proiectul de pe ordinea de zi ”pentru ca Direcția de Urbanism să-l facă ca oamenii”. Au fost votate fără probleme celelalte proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi, dar persoanei responsabile de greșelile de redactare i s-a cerut că, dacă nu-i convine, să-și dea demisia și să plece.

În urma ședinței adoptate joi, 29 septembrie, s-a aprobat desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local în comisiile de concurs pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct ale unităţilor de învăţământ din Roman, rectificarea bugetului local consolidat și a listei de investiții finanțată din bugetul de dezvoltare, asigurarea de transport gratuit pentru elevii din strada Fabricii și cheltuirea unor sume din Consiliul Local – respectiv 12.000 de lei pentru Ziua Vârstnicilor și 1.000 de lei pentru trupa de teatru Dan Alecsandrescu.

Exit mobile version