Site icon inRoman.ro

Tânăr căutat în nămeți

viscol pompieri

Un tânăr de 23 de ani, comuna din Oțeleni, județul Iași – comună vecină cu județul Neamț – a fost căutat miercuri, 11 ianuarie, de un echipaj de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman. Pompierii romașcani au fost alertați să intervină după ce autoritățile din județul vecin au aflat că tânărul de 23 de ani a fost, în noaptea anteriaoră, împreună cu mai mulți amici, la discoteca din satul Butea (județul Iași).

La întoarcere, prietenii s-au despărțit, iar tânărul dispărut și încă un amic s-ar fi luat la întrecere, să vadă care ajunge primul acasă. Cei doi au trecut, în drum spre casă, și prin localitatea Buhonca (din comuna Doljești, județul Neamț), iar pe drum, unul dintre tineri a dispărut. Din cauză că zona este acoperită de un strat important de zăpadă, cinci pompieri romașcani au fost chemați să dea o mână de ajutor celor peste 60 de pompieri din județul Iași care au demarat operațiunea de căutare. Căutările s-au desfășurat în colaborare cu poliția și patru voluntari, în intervalul orar 11.15 – 16.40, dar tânărul căutat nu a fost găsit. Una din informațiile luate în calcul este aceea că tânărul căutat a apucat să intre pe teritoriul comunei Oțeleni.

Exit mobile version