Site icon inRoman.ro

Ultima probă a simulării: doi elevi, eliminați

examen scoala elevi 1

Proba la alegere a profilului și specializării s-a desfășurat astăzi, 17 martie, în cadrul simulării examenului de bacalaureat. Printre disciplinele examinate astăzi se numără geografia, fizica, chimia, biologia, informatica, logica, psihologia, economia, sociologia sau filosofia. Elevii de clasa a XII-a au încheiat, astfel, simularea examenelor nationale. În județul Neamț, la această probă au participat 3.685 de elevi iar 165 au absentat.

Un incident neplăcut s-a înregistrat la Borca. După ce ieri, un elev a fost eliminat din sală pentru că avea asupra lui un telefon mobil, și astăzi, doi elevi de la Liceul ”Mihail Sadoveanu” din Borca au fost eliminați din cauza telefonului și a tentativei de copiere, deși au fost instruiți despre rigorile unui astfel de examen. La sfârșitul lunii, elevii vor afla care este nivelul lor de cunoștințe.

Exit mobile version