Site icon inRoman.ro

Au furat o mașină și i-au dat foc

masina in flacari

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Dulceşti au fost sesizaţi, luni dimineață, cu privire la faptul că un autoturism arde pe islazul comunei Horia. Cu ocazia deplasării la faţa locului și a cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că autoturismul ar fi fost sustras în noaptea de 7 spre 8 mai din curtea unei locuințe din satul Trifeşti, de doi tineri de 20 și 22 de ani, din aceeași localitate. Aceștia au fost depistați și reținuți de polițiști, în urma continuării cercetărilor, stabilindu-se că au condus alternativ autoturismul pe itinerariul Trifeşti – Roman – Dulceşti – Horia, au pătruns pe islazul comunal și au rămas blocaţi într-o zonă mlăştinoasă, iar pentru a acoperi urmele au incendiat autoturismul.

Totodată, oamenii legii au mai stabilit că, în momentul sustragerii, autoturismul se afla în curtea locuinţei, fiind descuiat şi cu cheile în contact. Luni, polițiștii i-au reținut, pentru 24 de ore, pe cei doi tineri, care sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, distrugere prin incendiere şi conducere fără permis.

Exit mobile version