Garduri rupte, șanțuri înfundate de mizerii sau pline de apă, nămol peste tot, lucruri acoperite de noroi scoase la soare pentru a se usca și oameni care caută cu ochii un ajutor, de oriunde. Asta au găsit la Văleni reprezentanții uneia din cele două comisii care evaluează pagubele produse în urma inundațiilor de sâmbătă.
Comisia a ajuns la Văleni marți, în prima parte a zilei și a mers din casă în casă. La fiecare locuință se vede urma lăsată de nivelul apei care a intrat peste tot și a rupt inclusiv porți de fier, a mutat coșere cu tot cu porumb, dar și alte lucruri din curțile oamenilor. De sâmbătă, de când a fost potopul, oamenii s-au organizat și fiecare a început să-și curețe curtea, locuința și anexele. Nici câmpurile și culturile nu arată mai bine: nu mai este niciun răsad și nicio sămânță la locul lor. ”După ce se retrage apa, ne vom apuca de semănat din nou. Agricultura asta e ca o loterie… Dacă nu avem bani, măcar să avem ce mânca”, spune o femeie care face curățenie la monumentul eroilor din centrul comunei. Apa a luat gresia de pe socul monumentului și a lăsat ce a adus de pe dealuri. Un sătean ne spune că apa a fost atât de mare în mijlocul comunei încât abia se mai vedeau un pic din țevile tunurilor. Toate persoanele care lucrează la curățarea monumentului sunt femei; bărbații au plecat să șteargă alte urme ale ruperii de nori.
Într-o margine de sat, șeful SVSU Văleni și un echipaj al Detașamentului de Pompieri Roman curăță o fântână. Sunt peste zece fântâni care sunt colmatate sau apa nu e bună de băut și există un risc din punct de vedere al sănătății sătenilor.
Drumul comunal DC 180, care face legătura cu Tupilați, este acum un adevărat pericol pentru cei care merg cu mașina: apa a afectat serios trei podețe aflate pe o distanță de mai puțin de 500 de metri, în dreptul lor apa a săpat canale de peste cinci metri adâncime.
Marți, ministrul de Interne, Carmen Dan, s-a interesat despre efectele inundațiilor din Neamț, în cadrul unei videoconferințe la care a participat prefectul Vasile Panaite. Rapoartele celor două comisii care evaluează efectele inundațiilor la nivelul întregului județ vor fi gata la sfârșitul acestei săptămâni. După ce vor fi votate în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, rapoartele vor sta la baza unui proiect de hotărâre de Guvern pentru alocarea de sume care să ajute la remedierea problemelor existente.