Acest articol a fost realizat în cadrul programului ”Orașul uitat. Dă viață monumentelor!”, derulat de Freedom House România, în parteneriat cu HotNews.ro, înRoman.ro, Viața Liberă, Info Sud-Est, Vrancea24.ro, Ziarul de Iași, BanatulAZI, Știri din Banat, Expres de Banat.
presshub.ro: Roman: Biblioteca municipală, monument istoric, salvată prin implicarea cetățenilor
La începutul anului 2011, reprezentanții administrației publice locale au realizat un proiect de hotărâre prin care se dorea reabilitarea Casei Vasile Ioachim, monument istoric de interes local. Casa Ioachim a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea de negustorul armean Vasile Ioachim, care a adus meşteri francezi pentru a o ridica în stilul specific arhitecturii clasice franceze. Pereții au fost pictați, probabil, de meşteri veneţieni, fiind unicat în Moldova datorită turnului de intenţie florentină. La momentul la care s-a decis reabilitarea, clădirea fusese încadrată în clasa I de risc seismic.
”Turnul se află în pericol de prăbuşire, partea internă de rezistenţă este avariată, scările sunt prăbuşite, iar pereţii interni sunt puternic agravaţi. Turnul este înclininat, se află într-o fază avansată de degradare existând pericol de prăbuşire. Înăuntru se află şi un depozit de carte important. Vor fi refăcute…