Acest articol a fost realizat în cadrul programului ”Orașul uitat. Dă viață monumentelor!”, derulat de Freedom House România, în parteneriat cu HotNews.ro, înRoman.ro, Viața Liberă, Info Sud-Est, Vrancea24.ro, Ziarul de Iași, BanatulAZI, Știri din Banat, Expres de Banat.
presshub.ro: Galați: S-a încheiat cercetarea arheologică preventivă la situl Tirighina-Barboşi
„Aceste artefacte vor fi restaurate, conservate şi valorificate ştiinţific şi turistic”, a transmis Primăria.
Potrivit informaţiilor noastre, arheologii sunt foarte încântaţi de descoperirile făcute şi convinşi că situl arheologic ascunde încă multe comori care abia aşteaptă să fie scoase la lumină.
Pe baza descoperirilor făcute, autorităţile locale vor reface documentaţia proiectului pentru punerea în valoare a potenţialului turistic şi ştiinţific al celui mai vechi monument istoric din sudul Moldovei, Aşezarea dacică, Castrul şi Castellum-ul roman de la Tirighina Barboşi. Cu noul proiect vor solicita avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, care le-a fost refuzat anul trecut. Documentul le este necesar pentru depunerea dosarului în vederea obţinerii unei finanţări europene de 4,5 milioane de euro pentru a transforma situl într-un parc…