Acest articol a fost realizat în cadrul programului ”Orașul uitat. Dă viață monumentelor!”, derulat de Freedom House România, în parteneriat cu HotNews.ro, înRoman.ro, Viața Liberă, Info Sud-Est, Vrancea24.ro, Ziarul de Iași, BanatulAZI, Știri din Banat, Expres de Banat.
presshub.ro: Peste 200 de lucrări de artă de patrimoniu din colecţia de la Topalu riscă să iasă din circuitul muzeal românesc. Un război de aproape un deceniu pentru Grigorescu, Pallady, Luchian
Conflictul a debutat în 2008. Mario Vintilă, urmaşul lui Gheorghe Vintilă, revendică donaţia pe care doctorul a făcut-o, în 1960, Muzeului de Artă Constanţa. „Din 2008 ne luptăm în instanţă. Doctorul Vintilă a avut trei căsătorii din care nu a rezultat niciun copil. Fiica menajerei, în vârstă de 15 ani, a făcut un copil atunci când doctorul avea 68 de ani. A pretins că este al lui şi justiţia i l-a atribuit, pe principiul din timpul comunismului, acela că orice copil trebuie să aibă un tată. Doctorul a considerat că este o umilinţă să i se dea câştig de cauză fiicei menajerei. Eu l-am cunoscut pe doctor, era muzeograf principal la Muzeul de Artă, a fost colegul meu ani de zile şi vorbea mereu despre această nedreptate: i se băga pe gât un copil care nu era al lui, pentru că el avea certificat de la Mina Minovici care atesta faptul că nu poate face copii”, explică Doina Păuleanu, directorul Muzeului…