Site icon inRoman.ro

Lucrări de asfaltare testate cu analize de laborator

asfaltare

La mai bine de patru ani de la data la care au început lucrările pe artera ocolitoare Roman Vest, porțiunea de la intersecția cu strada Ștefan cel Mare până la intersecția cu strada Teiului, s-ar putea semna procesul-verbal de recepție finală. Constructorul a cerut acest lucru Primăriei, dar mai are de așteptat.

Am primit o solicitare de la constructorul ocolitoarei vest pentru a întocmi recepția finală a acestui obiectiv. Am solicitat colegilor din Primărie ca, înainte de recepția finală, să efectuăm analize de laborator în ceea ce privește calitatea asfaltului, pentru a  că vreau să mă asigur că problemele care au apărut la aceste lucrări să nu revină. Aceste probe se vor face la un laborator specializat și acreditat. Vreau să mă asigur că lucrările de pe raza municipiului Roman sunt de calitate, așa cum ne-am luat angajamentul că vom face.”

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Edilul a precizat că nu știe dacă s-a mai procedat astfel pentru alte lucrări și înainte, dar a precizat că va cere analize de specialitate ori de câte ori va avea îndoieli cu privire la calitatea lucrărilor din oraș. Investiţia totală pentru modernizarea arterei Roman-Vest a fost de 6.471.471 de lei, fără TVA, iar lucrările au fost efectuate de firmele Imrom SA (partea de asfaltare) şi Hidroterm (reţele de apă şi canalizare).

Exit mobile version