Site icon inRoman.ro

presshub.ro: Despre Vila Golescu sau cum poate fi salvată o clădire de patrimoniu prin implicare civică – PressHub

În mod excepţional, vila și anexa ei au fost primite într-o stare bună, deoarece, timp de 45 de ani de comunism surorilor Golescu li s-a dat voie să continue să locuiască acolo, şi au reușit astfel să întreţină locul şi să-l conserve în starea în care l-au primit de la părinţi. Totuşi, imobilul avea nevoie urgentă de consolidare şi conservare. Lucrările de restaurare s-au desfăşurat în perioada 2003-2009 şi au costat circa 90.000 de euro. Banii au venit în principal dintr-o sponsorizare Lafarge – 53.000 euro, dar şi din mici donaţii. Proiectul de restaurare a fost realizat de arhitecţii Matei Lykiardopol, Alexandra Chiliman, Caroline d’Assay, Anca Coșa şi a cuprins: consolidare fundaţii şi suprastructură, drenaj exterior, refacere finisaje interioare şi exterioare, curăţare parament piatră, centrala termică, refacere instalaţii electrice, sanitare, racord gaze, racord apă potabilă, racord…

Citește tot articolul!

Acest articol a fost realizat în cadrul programului ”Orașul uitat. Dă viață monumentelor!”, derulat de Freedom House România, în parteneriat cu HotNews.ro, înRoman.ro, Viața Liberă, Info Sud-Est, Vrancea24.ro, Ziarul de Iași, BanatulAZI, Știri din Banat, Expres de Banat.
Exit mobile version