Site icon inRoman.ro

Romanul va avea un nou cetățean de onoare

dezvelire placa comemorativa casa Constantin C Iliescu 0461

Municipiul Roman va avea un nou cetățean de onoare până în 2020. Anunțul a fost făcut de primarul Lucian Micu, la evenimentul de dezvelire a plăcii comemorative de pe casa General Iliescu, casă în care a copilărit Constantin C. Iliescu, părintele școlii de cardiologie românești și cel care a înființat Asistența Cardiacilor (ASCAR), a doua instituție de acest tip din lume.

prof. dr. Constantin C. Iliescu

Titlul de cetățean de onoare va fi cordat, post mortem, prof. dr. Constantin C. Iliescu, iar casa în care acesta s-a născut și a copilărit (și care acum este grădiniță cu program normal, în subordinea Școlii Vasile Alecsandri), va fi renovată de autorități până în anul 2020, așa după cum a promis Lucian Micu.

Dezvelirea plăcii comemorative în onoarea lui C.C. Iliescu, de pe casa în care a copilărit a avut loc joi, 14 septembrie, în prezența unor nume precum Constantin Bălăceanu-Stolnici, Andrei Dimitriu – directorul Filarmonicii București, Florentina Ursu – medic primar cardiolog, membru al Academiei de Științe Medicale, Carmen Ginghină și Eduard Apetrei – profesori universitari, medici primari cardiologi și elevi ai lui C.C. Iliescu, dar și Cristina Parotă – nepoata lui C.C. Iliescu.

Constantin Bălăceanu-Stolnici (n. 6 iulie 1923, București), medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România

Cei prezenți au evocat personalitatea renumitului doctor și au vorbit despre importanța unui asemenea moment. Doctorul romașcan Gabriel Arvătescu a vorbit despre numele mari care au plecat din Roman și a explicat că orașul mușatin a fost, timp îndelungat, al doilea centru cultural al Moldovei, după Iași.

Exit mobile version