Meciul de fotbal disputat de CSM Roman împotriva Sănătatea Dărăbani a avut un parcurs cu totul neașteptat, determinându-l pe antrenorul Gabriel Țapu să-și facă câteva cruci mari la final.
Echipa din Roman părea destul de relaxată la început de meci, la urma urmei romașcanii se aflau pe locul trei în clasament, iar adversarii pe zece. Surpriza a venit în minutul patru când, la un atac al ospeților ce nu anunța nimic, mingea s-a strecurat în poartă lăsând jucătorii CSM cu gura căscată (0-1). După ce au revenit cu picioarele pe teren, romașcanii au început un atac furibund la poarta adversă, numai că mingea pur și simplu refuza să treacă linia porții, destul de bine păzită. Pe rând, au încercat poarta Daniel Marin – în minutul 10, Cătălin Aeroiei – în minutul 20, Mădălin Popa – în minutul 30, Andrei Florean – în minutul 35 și tânărul Alin Mocanu a zguduit bara în minutul 40. Mingea s-a lăsat înduplecată abia în minutul 44, la rugămințile lui Cosmin Țapu care, singur cu portarul, găsește unghiul potrivit în colțul lung (1-1).
Repriza a doua a început în aceeași notă, primii care atentează la poarta oaspeților au fost Marian Marin – în minutul 50 și Cosmin Țapu – în minutul 52. Și acesta era doar începutul: în următorul sfert de oră Mădălin Popa șutează de două ori puțin pe lângă poartă și o dată frustrant în bară. În minutul 75 proaspăt intratul Sorin Dutciuc șutează pe lângă poartă, iar un minut mai târziu Alin Mocanu ratează poarta după o centrare a lui Andrei Florean.
Și a venit minutul 80, când Popa transformă magistral o lovitură liberă de la 20 de metri: mingea trece pe deasupra barajului și distruge pânza de păianjen de la vinclul porții (2-1).
Bucurie mare în tabăra romașcană, dar bucuria a durat fix un minut pentru că arbitrul a văzut un fault al lui Daniel Marin în careu, oficialul fiind cam singurul care a văzut greșeala jucătorului. Surprinzător, până atunci nu văzuse o mulțime de intrări dure ale jucătorilor echipei oaspete. Lovitura de la 11 metri a fost o formalitate și scorul redevine egal (2-2).
Ultimele minute au fost de-a dreptul furibunde și victoria părea o misiune imposibilă, dar undeva acolo, sus, există o divinitate care iubește CSM Roman: în ultimul minut de joc Alex Crăciun prinde vinclul dintr-un șut de la 17 metri. Deodată, cei maxim 30 de spectatori din tribune (oficiale sau nu) păreau a fi 300.
Bucuria oficialilor din tribună a fost una de scurtă durată. În drum spre vestiar mai mulți jucători au început să strige “dați banii la băieți”, fotbaliștii aducându-le aminte reprezentanților Primăriei că ei muncesc și se așteaptă să-și încaseze salariile cu regularitate.
Conform unei declarații a primarului Lucian Micu, CSM Roman a plătit ultimul salariu la nivelul lunii august, atât la achipa de fotbal cât și cea de handbal.