Jurnalistul Emilian Pal semnează cel de-al treilea volum al său, „Tot ce atingeam se prefăcea în oameni.” Lansarea cărții va avea loc vineri, 8 decembrie, începând cu ora 18.00, într-un spațiu cultural alternativ – Terra Petique Pub (la etaj). Evenimentul se va organiza cu sprijinul Asociației Anima Intelligentia.
Am lucrat la manuscrisul acestui volum un an de zile. Un an de zile în care am lucrat pe text și am avut senzația că tai în carne vie, pentru că, subiectiv cum mă știu, mi-e greu să renunț la ceea ce am scris, în favoarea unui text limpede. Un an de zile în care am schimbat manuscrisul din temelii de vreo șase ori și cred că îl mai schimbam, dacă nu-i venea sorocul. Un an de zile de frustrări, în care m-am întrebat dacă nu cumva am dat în mania publicatului, dacă nu cumva am prea puțin lucruri importante de spus, astfel încât să fie suportate de cerneala printului.
Emilian Pal, autor „Tot ce atingeam se prefăcea în oameni”
Volumul „Tot ce atingeam se prefăcea în oameni” a apărut în luna noiembrie a acestui an, la editura Tracus Arte, sub coordonarea lui Teodor Dună, ilustrația copertei fiind semnată de artista Smaranda Isar.
La evenimentul de lansare, vor fi alături de autor, pentru a prezenta cartea, redactorul volumului, poetul Teodor Dună și Alina Purcaru – jurnalist, critic literar și scriitoare. „Tot ce atingeam se prefăcea în oameni” este cel de-al treilea volum de poezii lansat de Emilian Pal, după volumul de debut, din 2015, „Fortra”l, apărut tot la editura Tracus Arte și „Dumnezeu ne iubește în Braille”, din 2016, editat de Asociația Cetatea Nouă.
Emilian Pal a publicat proză și poezie în reviste precum Tiuk, Oglinda literară, Tomis, Verso, Liternet. În 2014 a câștigat Premiul Național de Poezie „Traian T. Coşovei”. În 2015 a fost nominalizat, cu volumul de debut, Fortral, la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Prima (Botoșani) si la Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din Romania.