Centenarul românesc al filmului, un proiect care a pornit de la un grup de tineri entuziaști, a poposit la Roman într-o seară de vineri. Primul din cele două filme a fost proiectat într-o sală aproape goală, deși “România la 100 de ani”, producția semnată Agerpres, merita mult mai mult: fimul a prezentat – intervievând istorici, urmași ai unioniștilor, români din Ucraina de azi, români din Republica Moldova – parcursul României în primul război mondial, în momentul Unirii, dar și în perioada tulbure de după două decenii de pace și entuziasm. Timp de oră și jumătate spectatorii și-au însușit ori și-au reamintit câteva repere din istoria României.
De departe, însă, cele mai tulburătoare au fost mărturiile urmașilor unioniștilor și ale supraviețuitorilor evenimentelor din al doilea război mondial. O bătrână care vorbea despre foamea și moartea din jurul ei din anii ’40, nepotul lui Ștefan Cicio Pop (unul dintre ardelenii care au participat activ la actul Unirii) care spunea că bunicul lui a lăsat cu limbă de moarte ca urmașii să intre în politică doar după ce își fac un rost în viață pentru a nu fi cumpărați de alții, povestea a două surori gemene din Basarabia care au fost despărțite în timpul celui de-al doilea rzboi mondial sunt doar câteva dintre motivele pentru care filmul “România la 100 de ani” merită văzut.
Înainte de al doilea film al serii, organizatorii au mulțumit Primăriei municipiului Roman și deputatului Iulian Bulai pentru sprijinul acordat. Cu ceva mai mulți spectatori în sală, politologul și profesorul universitar Daniel Șandru a adus noi perspective asupra evenimentelor de acum o sută de ani și, mai ales, a făcut o paralelă cu ceea ce se întâmplă la acest moment în țară. Un accent aparte a fost pus pe unirea de facto a provinciilor istorice românești, Daniel Șandru calificând drept una dintre cele mai mari nereușite ale guvernelor lipsa unor drumuri de mare viteză care să lege Moldova de Transilvania și nu numai.
A urmat proiecția filmului “Autobiografia lui Ceaușescu”, în regia lui Andrei Ujică. Filmul, lung de trei ore și uneori obositor din cauza calității sunetului, a oferit o privire asupra României comuniste de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și până la evenimentele din 1989; o privire prin camera de filmat a cameramanilor oficiali ai dictatorului, cu momente inedite și care nu au ajuns până acum la public. Cei care au văzut filmul au constatat că vizitele lui Ceaușescu de atunci nu sunt cu mult diferite de vizitele actualilor lideri politici în teren, indiferent despre ce ar fi vorba: oamenii vor fi mereu “pregătiți” să ofere o imagine favorabilă, fie din proprie inițiativă, fie pentru că așa li se ordona. O filmare de la moartea mamei lui Ceaușescu arată că bătrâna a fost înmormântată cu preot și a avut cruce și icoană pe piept. O altă fimlmare, de la împlinirea a 55 de ani a lui Nicolae Ceaușescu, îl arată pe acesta vorbind audienței de la Universitatea București. Într-un moment al discursului, pomenind de părinții săi, lui Ceaușescu i se oprește vocea, fiindcă îi vine să plângă.
Alte evenimente redate în film sunt de la vizite oficiale, fie ale soților Ceaușescu în străinătate, fie ale unor lideri politici străini în țara noastră, de la Congresul al XII-lea (unde era prezent și patriarhul), de la cutremurul din 1977, de la inundații, de la partide de vânătoare, de la momente de relaxare la malul mării. O partidă de volei arată neîndemânarea lui Ceaușescu, dar și ridicolul situației: pe lângă faptul că ceilalți jucători căutau să îi dea mingi cât mai ușoare lui Nicolae Ceaușescu pentru ca acesta să nu mai lovească fileul, Elena Ceaușescu juca volei într-un capot și în șlapi.
Manipularea și îndroctinarea sunt suprinse prin deciziile luate de Ceaușescu. La un moment dat, acesta spune că ministerele trebuie să țină cont de recomandările lui în ceea ce privește poezia: să nu fie doar poezie de dragoste, ci mai ales poezie socială. La aparițiile oficiale condamnarea capitalismului și a țărilor bogate este la ordinea zilei, în timp ce proletarismul este văzut drept viitorul societății mondiale. Într-o întâlnire oficială internațională, Ceaușescu condamnă acele posturi de radio care oferă o imagine negativă și “nereală” asupra situației din România.
Regizorul Andrei Ujică a intervenit foarte puțin pe filmările ceaușiște, iar autenticitatea acestora merită disconfortul creat de sunetul care nu se mai încadrează în așteptările spectatorului din 2018. Subtitrarea este în limba engleză, dar personajele din jurul lui Ceaușescu sunt devoalate (pentru cei mai tineri dintre spectatori) la sfârșitul filmului, în ordinea apariției.