Site icon inRoman.ro

Patron de spălătorie, anchetat pentru că a „desenat” o linie discontinuă pe șosea

drum sosea linie discontinua

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Roman s-au sesizat miercuri, 6 iunie, despre faptul că pe strada Ştefan cel Mare din municipiului Roman, în dreptul unei spălătorii auto, marcajul longitudinal dublu continuu de la axul drumului a fost modificat.

În urma verificărilor efectuate, a reieşit că asupra marcajului care a fost aplicat în seara zilei de 5 iunie, s-a intervenit cu vopsea de culoare albastră, realizându-se astfel un marcaj discontinuu. Poliţiştii au stabilit că administratorul respectivei spălătorii auto, un bărbat de 57 de ani, din Roman, ar fi făcut modificările marcajului rutier în noaptea de 5 spre 6 iunie, pentru a permite accesul în incinta spălătoriei autovehiculelor care se deplasează pe sensul Iaşi – Roman.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, faptă prevăzută şi pedepsită, cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă.

Exit mobile version