Site icon inRoman.ro

O problemă reală (și nerezolvată) a părinților: unde îi lăsăm în siguranță pe copii pe timpul vacanței?

copii joaca

Părinții care nu au aproape familia extinsă se confruntă cu o reală problemă în timpul vacanței de vară, atunci când copiii stau acasă, iar adulții trebuie să meargă la serviciu. Cum nici locurile de joacă din oraș nu oferă program în timpul zilei, unii romașcani au apelat la administrația locală.

S-au constituit două grupe de câte 25 de copii la grădinița cu program prelungit care aparține de școala „Vasile Alecsandri”, cei 50 de copii urmând a merge acolo inclusiv în luna august, dar pentru părinții care nu au aflat din timp de această variantă problema rămâne nerezolvată.

În paralel, Primăria vrea să construiască o nouă grădiniță în cartierul Favorit, care să fie deschisă și pe timpul verii, pentru ca părinții să nu mai fie stresați din cauză că nu au unde să-și lase copiii în siguranță în zilele de vacanță, dar până acolo mai e cale lungă. În ședința de miercuri, 27 iunie, consilierii locali au aprobat planul urbanistic de detaliu pentru o grădiniță ce ar urma să fie construită pe strada Victor Hugo. La dezbaterea publică ce a avut loc săptămâna trecută (și la care nu a fost nimeni, în afară de personal din Primărie și reporterul inRoman.ro), s-a explicat că noua unitate de învățământ ar putea fi realizată cu fonduri nerambursabile, dar că nu este exclusă nici investiția din bugetul local.

Știm că este o problemă, de aceea ne-am și gândit să construim o grădiniță. Cartierul Favorit este unul cu părinți tineri și nevoia unei astfel de unități de învățământ este destul de mare. Ne dorim ca grădinița aceasta să fie cu program și pe timpul verii, fiindcă din ce în ce mai mulți părinți au această nevoie, de a-și lăsa copiii într-un loc sigur în timpul în care ei sunt la serviciu.

Roxana Iorga, viceprimar municipiul Roman

Deocamdată, singura soluție temporară este cea de la Iosefinii lui Murialdo – despre care înRoman.ro a scris aici. Sau prietenii foarte buni, ori rudele dispuse să vină într-un sejur la Roman.

Exit mobile version