Site icon inRoman.ro

Romanul are din nou steag

drapel municipiul Roman

Din a treia încercare, municipiul Roman are din nou steag: vechiul drapel a fost eliminat pentru că nu respecta legislația în vigoare, drapelul adoptat în luna aprilie a acestui an de Consiliul Local a fost declarat neconform, iar miercuri, 27 iunie, a fost adoptată a treia variantă a steagului municipiului.

Noul steag seamănă cu cel aprobat de administrația locală în urmă cu câteva luni și se pare că de data aceasta s-au respectat toate prevederile legale și ale Comisiei de Heraldică.

Descrierea heraldică a steagului: este format dintr-o panză dreptunghiulară cu proporția între lățimea și lungimea steagului de 2/3, având fondul violet şi o bandӑ verticala albӑ în mijloc. La 1/2 din lungime și ½ din lăţime este imprimată stema municipiului Roman, plasată pe un medalion auriu, pe culoarea albă a steagului. În jurul stemei, la dreapta este inscripţionat statutul localităţii “MUNICIPIUL” iar în partea stângӑ denumirea „ROMAN”, ȋn partea de sus, deasupra stemei “crucea” ca simbol al creştinataţii şi a faptului cӑ ȋn Roman este ctitoritӑ Arhiepiscopia Romanului si Bacӑului. Steagul se fixează în hampă în partea stângă, pe lăţime.

Descrierea stemei: stema municipiului Roman se compune dintr-un scut triunghiular roșu cu marginile rotunjite, pe care se aflӑ un cap de mistreţ cu colţi de argint, redat din profil, spre dreapta.
Scutul este timbrat de o coroanӑ muralӑ de argint cu 5 turnuri crenelate.

Semnificațiile elementelor: capul de mistreţ este cea mai veche reprezentare heraldicӑ a localitaţii,
semn al continuitaţii şi al statorniciei acestei comunitӑţi umane; coroana murală cu 5 turnuri crenelate încadrează localitatea în categoria oraşelor, vorbeşte despre unitatea obştii şi desemneazӑ, totodata, locul pe care aceastӑ asezare ȋl ocupӑ in ierarhia oraşeneascӑ, având rang de municipiu.

Semnificațiile culorilor: roşul simbolizează putere, generozitate, dragoste, dorinţa de a servi patria. Auriul si argintiul simbolizeazӑ forțӑ, bogăție și puritate. Albul transmite puritate, curӑţenie si neutralitate. Violetul este o culoare a masurii, reprezintӑ luciditate şi actiune cugetatӑ, echilibru ȋntre pamânt şi cer, spirit şi inţelepciune.

Exit mobile version