Site icon inRoman.ro

Vineri, 13 iulie: petrecere în ștrand și deschiderea festivalului Zargidava

strand Roman bataie cu spuma 6171

Romașcanii care nu au plecat în concediu pot să se distreze la ștrand. Vineri, 13 iulie, la bazinele din Complexul de Agrement Moldova va avea loc o petrecere pentru toate vârstele.

Petrecerea va fi similară cu cea din sezonul estival 2017 și va cuprinde băi cu spumă, muzică și concursuri. Singura condiție este ca vremea să fie favorabilă.

Vineri va fi petrecere în ștrand, la fel cum am organizat anul trecut. Sperăm ca vremea să țină cu noi, astfel încât un număr cât mai mare de romașcani să vină alături. Vom  avea un DJ care va întreține atmosfera, mai multe reprize de băi cu spumă și activități de mișcare, atât în aer liber cât și în apă, concursuri de înot, concursuri de volei. Toți care doresc să mai vină cu propuneri pentru a îmbunătăți activitatea de vineri sunt așteptați să o facă.

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Tot vineri, 13 iulie, va începe și prima ediție a festivalului Zargidava, un festival care ar fi trebuit să aibă loc săptămâna trecută, dar care a fost reprogramat din cauza avertizărilor meteorologice. Detalii despre programul festivalului Zargidava găsiți aici.

Exit mobile version