Site icon inRoman.ro

Primăria ar vrea să dea 4.000 de lei pentru pensionari

batrani pensionari dans

În fiecare an, pe data de 1 octombrie se marchează ziua internațională a persoanelor vârstnice. Cu această ocazie, asociațiile de pensionari organizează diferite activități care să-i adune la un loc pe cei de vârsta a treia.

Două dintre organizațiile dedicate pensionarilor din Roman au cerut sprijin de la administrația locală pentru a organiza un eveniment dedicat zilei de 1 octombrie. Uniunea Generală a Pensionarilor din România, filiala Roman, și Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Roman au cerut bani pentru organizarea câte unei petreceri ce va avea loc în preajma zilei internaționale a persoanelor vârstnice.

Dacă și consilierii locali vor fi de acord, fiecare organizație va primi câte 2.000 lei pentru acoperirea parțială a cheltuielilor. Ședința de Consiliu Local în care se vor discuta aceste proiecte de hotărâre va avea loc joi, 27 septembrie.

Exit mobile version