În An Centenar, unul din ceea mai frumoase cadouri pe care le putem oferi românilor este Autostrada Unirii. Un drum care să ne reamintească tuturor de cel mai important eveniment din istoria națională, de Marea Unire din 1918.
Proiectul privind această autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni a fost deja votat. Legea a fost adoptată cu 261 de voturi „pentru”, 2 „împotrivă” și 5 abțineri. Așa că va ajunge acum pe masa președintelui Klaus Iohannis, care urmează să o promulge. După ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial, Ministerul Transporturilor are un termen de doar 30 de zile pentru a demara procedurile de realizare a autostrăzii.
Autostrada va avea o lungime de 320 de km și va porni de la granița cu Republica Moldova, unde va începe cu un pod peste Prut. Iar costurile se vor ridica la 4 miliarde de euro.
E unul din cele mai importante proiecte de infrastructură. Un proiect despre care vă spun că se va concretiza în cel mai scurt timp posibil. Că va genera locuri de muncă, va ajuta la dezvoltarea economiei și va atrage investitorii și turiștii. Iar românii cu siguranță vor fi mândri că în țara lor va exista un drum care să povestească, chiar și peste sute de ani de acum înainte, istoria României.
prof. Viorel Stan, deputat PSD de Neamț