Site icon inRoman.ro

Romașcanii, invitați la film românesc de ziua națională

maxresdefault 4

Fie că ați  ajuns sau nu la cele trei proiecții speciale ale filmului Moromeții 2 (ce au avut loc joi, 29 noiembrie, la Primăria Roman), de ziua națională a României aveți șansa de a râde românește.

Casa de Cultură a Sindicatelor Roman vă invită să vă descrețiți frunțile la comedia românească Pup-o, mă! Proiecția filmului va avea loc sâmbătă, 1 decembrie, ora 18:00, în sala mare a Casei de Cultură Roman. Preţul unui bilet este de 15 lei, iar acestea se găsesc la casa de bilete a Casei de Cultură în intervalul orar 09:00-18:00.

Pup-o, mă! este o comedie savuroasă care redă perfect spiritul optimist al românului care are o soluție pentru orice situație și face haz de necaz. Se iau trei flăcăi strașnici, care au trăit de când se știu la stână, două mândre de oraș, aflate într-un mare impas și un baci hapsân. Tradiția spune că mândra pupată de Ziua Lânii rămâne a ta pe viață. Bică (Cosmin Seleși), Tică (Alin Panc) și Horică (Alexandru Pop) au trecut de mult timp de vârsta însurătorii, dar mai au o șansă anul acesta și trebuie să profite de ea. Evident, eroii nu scapă de probleme, care de care mai inedite, de la împușcături la dilema: cine va rămâne fără pereche?

 

Exit mobile version