Polițiștii romașcani de ordine și siguranță publică au intervenit, vineri dimineață, pentru a salva viața unui om. În jurul orei 04.00, un bărbat de 32 de ani se afla pe podul de la Gâdinți cu gândul de a termina socotelile cu viața. Într-un moment de inspirație, acesta a sunat la numărul de urgență 112 și și-a anunțat intenția.
Conform sindicatului Europol Neamț, două echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului și l-au văzut, la mijlocul podului, pe bărbatul supărat pe viață.
”După un dialog purtat cu acesta (era supărat din cauza unor probleme personale și pentru că mama sa murise cu circa doi ani în urmă), polițiștii au reușit să-l imobilizeze. Cu ajutorul unui echipaj de Ambulanță a fost transportat la Secția Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman, de unde se pare că plecase cu câteva zile în urmă.” – Sindicat Europol Neamț