Site icon inRoman.ro

Activități educaționale dedicate Centenarului la Școala Gimnazială Trifești

evenimente Centenar la Trifesti 2

Școala Gimnazială, Comuna Trifești a organizat în săptămâna 26 – 29 noiembrie , activități educaționale dedicate celebrării Centenarului României Mari.

Activitățile s-au desfășurat în toate structurile ce aparțin Școlii Trifești, la toate nivelurile: preșcolar, primar și gimnazial. Ele au făcut parte dintr-un amplu proiect desfășurat pe durata unui an (1 decembrie 2017 – 1 decembrie 2018) intitulat “România Centenară”, având ca parteneri I.S.J. Neamț, Primăria Trifești, Parohia Trifești, Biblioteca Comunală Trifești, Biblioteca Municipală G.R. Melidon Roman, C.C.D. Neamț , instituții școlare din județul nostru, din mediul rural, precum și din mediul urban. Joi, 29 noiembrie, în urma proiectului inițiat s-a dezvelit placa comemorativă în cinstea eroilor care s-au jertfit pentru țara noastră”

prof. Cosmina – Mirela Ghimpu, director

Elevii au oferit programe artistice, iar evenimentele istorice de la 1918 au fost prezentate prin intermediul unor expoziții de desene, fotografii, piese de teatru și prin organizarea unei șezători în colaborare cu Biblioteca Comunală Trifești, pentru a promova patrimoniul local și național.

evenimente Centenar la Trifesti 2
Exit mobile version