Site icon inRoman.ro

Fără gaz în Dulcești și Roșiori

flacara aragaz gaz pexels 668374

Pentru realizarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, compania Delgaz Grid anunță că este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale luni, 10 decembrie, începând cu ora 08:00, la consumatorii din localităţile Dulceşti şi Roşiori. Delgaz Grid va relua distribuţia gazelor naturale pentru toţi consumatorii din cele două localităţi, începând cu ora 17:00.

Delgaz Grid solicită clienţilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Exit mobile version