Legislația europeană prevede pentru consumatorii de gaze o serie de drepturi pe care statele membre sunt obligate să le prevadă în legislația lor națională. Consumatorii de gaze au dreptul să aleagă orice furnizor local și să-și schimbe furnizorul rapid și ușor (în general, în termen de 21 de zile) fără niciun fel de taxe suplimentare. Furnizorii de gaze sunt obligați să ofere informații contractuale clare și să notifice orice modificare adusă contractului (de exemplu, creșterea prețurilor). De asemenea, furnizorii trebuie să le ofere clienților posibilitatea de a rezilia contractul (și de a încheia un contract cu un alt furnizor) dacă sunt nemulțumiți de oricare dintre termenii și condițiile noi.
Este imperativ ca furnizorii de gaze să pună la dispoziția clienților informații exacte și actualizate privind consumul și ca facturile să reflecte consumul efectiv. Totodată, legislația europeană îi obligă pe vânzători și proprietari să furnizeze un certificat de performanță energetică. Acesta trebuie să ofere o imagine exactă a eficienței energetice a noii dumneavoastră locuințe. Cum gazul este utilizat în principal pentru încălzire, un astfel de certificat poate fi foarte util pentru reducerea facturilor la energie.
Legislația europeană prevede soluționarea rapidă și ușoară a plângerilor și litigiilor, prin simpla depunere a unei plângeri la furnizorul de gaze. În cazul în care problema nu se rezolvă pe această cale, se poate trimite plângerea unui organism național independent, care trebuie să vă garanteze o soluționare alternativă necostisitoare, promptă și echitabilă. UE se asigură și că, în cazul unei disfuncționalități majore în aprovizionare, furnizarea de gaze către consumatori nu este întreruptă. În acest sens, UE obligă statele membre să pună gaze la dispoziția statelor membre aflate într-o situație de urgență și ia măsuri pentru a îmbunătăți rețeaua transfrontalieră de alimentare cu gaze.