Site icon inRoman.ro

Video: Cum funcționează RO-ALERT

RO ALERT

Sistemul RO-ALERT este folosit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) pentru a alerta cetățenii în situațiile majore în care viața și sănătatea le sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile.

Cum funcționează

Pentru a difuza un mesaj de avertizare populației, operatorul Sistemului RO-ALERT are la dispoziție o hartă digitală pe care poate selecta/desena zona în care trebuie transmisă avertizarea. Transmisia se face cu ajutorul tehnologiei Cell Broadcast, care permite ca antenele de comunicații mobile din zona selectată să difuzeze mesajul de avertizare tuturor telefoanelor mobile care funcționează în aria de acoperire a acestora. Telefoanele mobile vor afișa mesajul de avertizare în mod automat, modul de afișare a mesajului și sunetul notificării de primire a avertizării poate varia în funcție de tipul telefonului.

Pentru a transmite mesajul, operatorul nu are nevoie să știe numele și numărul de telefon ale utilizatorilor telefoanelor mobile, acestea rămânând necunoscute. Mesajele RO-ALERT vor fi recepționate de toate telefoanele ce au semnal în tehnologia GSM 2G/3G/4G. Nu este necesară instalarea de aplicații pe telefoanele mobile și nu contează dacă utilizatorul are un abonament sau o cartelă prepay. În situația în care telefonul nu este pornit sau nu are semnal, nu pot fi primite alerte.

Exit mobile version