Site icon inRoman.ro

Profesori din zona Romanului care vor preda și anul școlar viitor, deși au vârsta de pensionare

Inspectoratul Scolar Judetean ISJ 3529

Inspectoratul Școlar Județean Neamț a publicat lista finală a profesorilor care vor împlini 65 de ani înainte de 1 septembrie 2019, dar care vor să continue munca la catedră.

Lista din acest an cuprinde 35 de nume, 20 de cadre didactice predând la școli din Roman sau din zonă. Toți sunt profesori cu gradul I și doctorat, cu experiență, expertiză și rezultate la competiții naționale sau internaționale. În același timp, sunt profesori care vor trebui plătiți pe măsura anilor petrecuți la catedră și a studiilor postuniversitare. Iar aspectul economic a devenit și mai important din acest an, fiindcă orice neîncadrare în buget va putea însemna pentru directorii de școli amendă de minim 50.000 lei.

Acordul pentru continuarea activității în anul școlar 2019 – 2020 a fost dat, în fiecare situație, de Consiliul de Administrație al unității de învățământ. Probabil că membrii Consiliilor de Administrație au avut în vedere și acest aspect financiar și eventuale consecințe. Ca urmare a obținerii acestui acord, ISJ Neamț a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile metodologice. ISJ nu poate trece peste hotărârile Consiliului de Administrație.”

Cristinel Secară, inspector ISJ Neamț

În anul școlar 2018 – 2019 au fost peste 100 de situații în care profesori ce aveau vârsta de pensionare au cerut și au rămas la catedră pentru încă un an.

Exit mobile version