Sute de elevi, profesori, părinți și alți invitați au sărbătorit marți, 12 februarie, 135 de ani de la nașterea Otiliei Cazimir. Școala din Cotu Vameș nu mai are personaliate juridică, dar acest lucru nu a împiedicat cadrele didactice să continue tradiția de un sfert de secol și să organizeze concursul național de poezie „Otilia Cazimir – poeta sufletelor simple”.
Înaintea momentelor festive pregătite de elevii din Cotu Vameș și de invitați din alte județe și de acordare a premiilor din cadrul concursului, mai multe cadre didactice și reprezentanți ai administrației locale au susținut scurte alocuțiuni. Unul dintre cele mai interesante discursuri a fost cel al Mariei Palade, profesor și fost director al Școlii din Cotu Vameș.
„La scurt timp după ce am devenit director al Școlii Cotu Vameș primesc un telefon de la domnul profesor Dănilă, care atunci preda la Liceul Pedagogic din Bacău: – Știu că sunteți noul director al școlii. Știți că în Cotu Vameș este născută Alexandra Gavrilescu? Bine-nțeles că nu știam. Nu știam nici cine este Alexandra Gavrilescu, spre rușinea mea. Atunci, soțul meu (n.r. – preotul Sînică Palade) s-a dus în arhiva parohiei și a găsit certificatul de naștere al Otiliei Cazimir – Alexandra Gavrilescu. Așa am început noi să ne documentăm. Îmi amintesc de o activitate foarte frumoasă, domnul profesor Dănilă a venit cu un grup de elevi de a XII-a de la Liceul Pedagogic , noi ne-am mobilizat și au venit și elevi de la Seminarul Teologic. Așa a fost prima noastră activitate și sunt recunoscătoare cadrelor didactice de atunci. Iată, de 25 de ani organizăm această activitate dedicată Otiliei Cazimir.”
profesor Maria Palade
Bunicul Otiliei Cazimir a fost preot al satului, iar tatăl poetei a fost printre primii învățători ai școlii. Unitatea de învățământ din Cotu Vameș are 160 de ani.