Jumătatea lunii martie este aproape, dar instituțiile publice sunt tot pe avarie, având dreptul de a face doar cheltuieli minime. Cauza este lipsa legii bugetului de stat, iar consecințele sunt investiții și licitații întârzâiate până la o dată incertă.
Din banca opoziției, vina exclusivă pentru această situație aparține coaliției de guvernare: proiectul de buget a fost adus târziu în Parlament, a fost dezbătut pe repede-nainte și trimis președintelui; Klaus Iohannis l-a analizat și l-a atacat la Curtea Constituțională. După ce Curtea l-a declarat constituțional, președintele țării a explicat că va trimite legea bugetelui din nou la Parlament, pentru a fi corectată. Președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, consideră că decizia președintelui Klaus Iohannis de a retrimite bugetul la Parlament este una necesară, care va permite să fie îndreptate erorile Guvernului și ale majorității PSD-ALDE, pentru că altfel bugetul rămâne construit pe „bani falși”.
Mugur Cozmanciuc susține că singurul beneficiu cert al bugetului din acest an este majorarea alocațiilor pentru copii, impusă de Partidul Național Liberal printr-un amendament votat în Parlament.
”Datorită PNL, alocațiile copiilor trebuie să crească de la 1 martie de la 200 la 300 de lei pe lună, pentru copiii cu vârsta până la 2 ani, și de la 84 lei la 150 lei pe lună pentru copiii între 2 și 18 ani. Amendamentul PNL pentru majorarea alocațiilor copiilor adoptat de Parlament este ”bătut în cuie” și trebuie aplicat de Guvern începând cu 1 martie. Guvernul PSD – ALDE nu are nicio scuză pentru amânarea majorării alocațiilor pentru copii de la 1 martie, ci pur și simplu vrea să tergiverseze majorarea alocațiilor pentru a-l forța pe președintele Klaus Iohannis să promulge un buget făcut după poftele clientelei PSD care bagă economia în faliment. Niciun membru PSD- ALDE nu poate să spună că președintele României întârzie bugetul și din această cauză nu vor crește alocațiile pentru copii de la 1 martie pentru că bugetul de stat pentru 2019 a ajuns la președinte pentru analiză spre promulgare după o întârziere de 3 luni. De altfel, decizia Curții Constituționale cu privire la legea plafoanelor demonstrează încă o dată, dacă a fost nevoie, că PSD legiferează nu numai imoral și prost, dar și neconstituțional. După cum ați aflat, Curtea a hotărât că una dintre legile pe care le-a contestat Klaus Iohannis, Legea plafoanelor, a fost adoptată de majoritatea pesedistă cu încălcarea tuturor normelor constituționale.”
Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț
Mugur Cozmanciuc atrage atenția că bugetul pe 2019, în forma actuală, va duce la prăbușirea economiei, blochează investițiile administrațiilor locale și pune în pericol siguranța națională pentru că se bazează pe o creștere economică nerealistă de 5,5% în condițiile în care în 2018 au prognozat o creștere de 6,1% și au încheiat cu 4,1%, iar pentru 2019 Comisia Europeană estimează o creștere de 3,8%.
”Din păcate, bugetul pe 2019 este construit cu ”bani falși”, cu alocări bugetare din pix care nu pot fi realizate și vor fi din nou sacrificate bugetele locale și investițiile. De exemplu, alături de colegii parlamentari de Neamț am făcut 36 de amendamente la proiectul de buget pentru a solicita sume de investiții pentru mai multe UAT-uri din Neamț, deși știm că nevoile sunt mult mai ample. Toate amendamentele au fost respinse. Pe de altă parte, bugetul PSD-ALDE pe 2019 este un buget care nu clădește nimic: niciun spital, cum sunt spitalele regionale de la Iași, despre care au promis că sunt gata în 2020, dar acum au anunțat că poate de abia în 2020 vor da ordinul de începere al lucrărilor, și niciun tronson de autostradă important, cum sunt tronsoanele de autostradă Tg-Mureș-Iași-Ungheni.”
Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț
Deputatul Cozmanciuc atacă și OUG 114, cunoscută și ca ”ordonanța lăcomiei”, despre care crede că trebuie abrogată, având în vedere că, recent, Comisia Europeană a transmis o scrisoare Guvernului prin care anunță că vor declanșa procedura de infringement din cauza măsurii de plafonare a prețului gazelor.
”Prin OUG 114 autoritățile locale au fost obligate, prin încălcarea Constituției și a legislației în vigoare, să ducă impozitele și taxele locale până la nivelul maxim, crescând, practic, fiscalitatea pentru fiecare cetățean care își plătește taxele și impozitele, drept urmare voi vota împotrivă. Și multe alte măsuri din OUG 114 sunt dezastruoase pentru economie. De exemplu, Comisia Europeană i-a dat Guvernului două luni să corecteze măsura de plafonare a prețului la gaze, pentru că altfel vor declanșa procedura de infringment. Prin OUG 114 nu câștigă nimeni, iar românii au de suferit pentru că duce la majorarea prețurilor la energie, gaze, internet, telefonie și altele. OUG 114 trebuie abrogată cât mai repede.”
Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț
O altă veste tristă, potrivit președintelui PNL Neamț, constă în faptul că prin legea bugetului asigurărilor sociale se împiedică creșterea punctului de pensie de la 1 ianuarie cu 9% până la data de 1 septembrie, cu o creștere de 15%, ceea ce înseamnă că fiecare pensionar va pierde în acest an o treime din creșterea la care avea drept, conform legii, în cursul acestui an.
” Au respins de asemenea, prin vot, amendamentul depus de PNL cu majorarea punctului de pensie. Rezultatul a fost 116 pentru și 217 contra, iar toți parlamentarii PSD de Neamț au votat împotrivă. Nu s-au alocat banii necesari nici măcar pentru toți cei care au câștigat prin hotărâri judecătorești definitive sume de bani pe care statul trebuie să le dea înapoi acestor categorii și aici este vorba de profesorii care și-au câștigat drepturile salariale în instanță sau de cei care au dreptul să își primească înapoi taxa de primă înmatriculare sau sumele de bani plătite pentru timbrele de mediu. Până și plata indemnizațiilor pentru foștii deținuți politici, pentru veteranii de război și pentru urmașii celor morți la Revoluția din 1989 au fost înghețate pentru următorii ani, condamnând eroii României și urmașii lor la o viață de mizerie.”
Mugur Cozmanciuc, președinte PNL Neamț