Conservarea ariilor naturale protejate din județul Neamț se va realiza cu bani europeni. Este vorba despre un proiect de peste 12 milioane de lei, care se va derula până la sfârșitul anului 2020.
Cu acești bani, reprezentanții Consiliului Județean Neamț vor să îmbunătățească managementul conservării ariilor naturale protejate din Ceahlău, să implementeze mai multe programe de informare și conștientizare, să realizeze o aplicație prin care să atragă publicul larg în activitățile de conservare și să instruiască personalul care administrează ariile protejate naturale incluse în proiect.
Din cadrul conferinței de lansare, singurele acțiuni care au fost descrise clar se referă la trei concursuri foto pentru copiii din localitățile aflate în aria protejată a județului, organizarea a două caravane de informare și a șase filme în care să se vorbească despre speciile de floră și faună din Ceahlău și cum trebuie acestea protejate de noi toți.