Site icon inRoman.ro

Topul localităților în care PSD a adunat cele mai mari procente

PSD Dan Manoliu in campanie 2

Chiar dacă e pentru prima dată în istoria postrevoluționară când PSD pierde un tur de alegeri (într-o competiție pe partide), la Neamț lucrurile nu au stat la fel de rău: la nivel de județ ocupă primul loc cu ajutorul ruralului. La Oniceni a câștigat cu un scor zdrobitor – 74,04 %, la Pâncești a obținut 60,93 % iar la Poienari, Grumăzești și Războieni au obținut peste 50%. În alte 14 comune PSD a obținut peste 40%.

Cifrele arată că cel mai mare succes l-a înregistrat în localitățile aflate la distanțe mari de aglomerările urbane: Gorun (com. Oniceni) – 90,85 %, Moreni (Văleni) – 80,21 %, Solca (Oniceni) – 77,00 %. În alte 14 localități a obținut peste 60%: Oniceni, Mărmureni din com. Oniceni; Valea Ursului, Bucium, Giurgeni, Valea Enei, Chilii și Muncelu de Jos din com. Valea Ursului; Curechiștea din com. Grumăzești; Groși din com. Brusturi; Ciurea din com. Pâncești; Huisurez din com Dămuc; Cuci din com. Bozieni; Nechit din com. Borlești. În total PSD a fost primul partid clasat în 42 de Unități Administrativ Teritoriale (UAT – comune și orașe).

Dar, ca și la celelalte partide, nu peste tot alegerile au decurs așa cum și-ar fi dorit – la Săbăoani au înregistrat o înfrângere neașteptată, iar pe alocuri victoria ridică semne de întrebare – la Târgu Neamț au câștigat doar la 10 procente distanță. Cele mai zdrobitoare înfrângeri PSD le-a înregistrat în comunele Tămășeni, Gârcina, Bicazu Ardelean și Dumbrava Roșie, unde nu au reușit să treacă de 20%, ba chiar în Adjudeni (com. Tămășeni) și Borniș (com. Dragomirești) nu au reușit să depășească de 10%.

Le mulțumesc tuturor celor care ne-au acordat încrederea și votul lor. Datorită votului pe care ei l-au dat echipei PSD, vom trimite în Parlamentul European o echipă care să se lupte pentru interesele României, mai presus de orice. Suntem a șaptea țară ca mărime din Uniunea Europenă și merităm să avem un loc fruntaș în cadrul Uniunii. Numărul de voturi pe care l-am obținut în județ arată că oamenii au înțeles că noi ne ținem promisiunile. Mai vreau să mulțumesc și nemțenilor care nu ne-au votat. Voturile exprimate de cetățeni arată că democrația funcționează.

senator Dan Manoliu, președinte PSD Roman
Exit mobile version