Un bărbat de 20 de ani a fost atacat cu un cuțit, în noaptea de marți spre miercuri, în timp ce aștepta în holul Centru de Primiri Urgențe (CPU) Roman să fie consultat de medici. Atacatorul – care nu a reușit să-l rănească pe tânăr, dar a făcut alte două victime – a plecat imediat de la fața locului. Se pare că cei implicați în scandal sunt de etnie romă, toți se cunoșteau între ei și chiar petrecuseră împreună înainte de a ajunge la spital.
„În jurul orei 2.40, un bărbat în varstă de 20 de ani s-a prezentat la CPU cu dureri abdominale și în stare avansată de ebrietate. La aproximativ 20 de minute după ce acesta a ajuns la spital, în timp ce era în sala de așteptare, s-a prezentat un alt tânăr, care a sărit la el cu un cutit. La altercație au participat și alți aparținători, atât din partea pacientului, cât și prieteni cu agresorul.”
Andreea Trifan, purtător de cuvânt Spitalul Municipal de Urgență Roman
În urma agresiunii, un bărbat în vârstă de 38 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral, o plagă tăiată de cuțit în zona scalpului pariental stâng. Un alt bărbat, în varstă de 39 de ani, s-a ales cu o plagă tăiată de cuțit la mâna stangă, fiindu-i afectate degetele I și II. Ambii pacienți, după ce au fost consultați și tratați de medicii urgentiști au plecat la domiciliu, urmând tratamentul aferent.
“Niciun cadru medical nu a fost rănit, dar din cauza agitației, actul medical nu s-a putut desfășura în condiții optime aproximativ o oră.”
Andreea Trifan, purtător de cuvânt Spitalul Municipal de Urgență Roman
Polițiștii au reușit deja identificare agresorului, au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe și continuă cercetările.