Site icon inRoman.ro

Deputatul Stan și fostul director al LPS, trimiși în judecată de DNA

Liceul cu Program Sportiv LPS 1390 pro

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a  fostului director al LPS, Petru Sandu, a deputatului Viorel Stan și a altor inculpaților, într-un dosar în care fostul director al LPS ar fi dat mită mai multor persoane, iar fostul inspector șef al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț ar fi fost unul dintre beneficiari.

În rechizitoriul întocmit, procurorii susțin că în perioada 2013-2016, Petru Sandu, în calitate de director și ordonator de credite al Liceului cu Program Sportiv Roman, a pretins și primit de la un reprezentant al unei societăți comerciale (care a beneficiat și de ajutor din partea reprezentanților altor două firme) un procent de 10% din valoarea plăților efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman către firmele controlate de aceștia, firme care au executat lucrări de construcții în beneficiul unității școlare.

Banii au fost pretinși și primiți de Sandu pentru a atribui firmelor respective contracte de lucrări (în principal) și livrare produse (prin procedura de atribuire directă) dar și pentru a obține finanțarea necesară derulării acestor contracte.

Concret, în scopul menționat mai sus, inculpatul Sandu Petru a primit de la cei doi oameni de afaceri  în total 232.300 lei, reprezentând 10% din plățile efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman. În același context, în condițiile în care nu mai deținea funcția menționată mai sus, în perioada decembrie 2016 – decembrie 2017, inculpatul Sandu Petru a primit de la aceeași oameni de afaceri suma de 24.100 lei, reprezentând același procentaj din plățile efectuate de Liceul cu Program Sportiv Roman, pentru a-și folosi influența asupra inculpaților Păunescu Alin Cătălin, Dornean Maria (persoane din conducerea Ministerului Educației Naționale), Stan Viorel și Condurat Eugenia (șefi din cadrul Inspectoratului Școlar Neamț) și asupra a doi directori ai unității școlare (funcționari cu atribuții în ceea ce privește finanțarea lucrărilor de construcții sau care puteau influența acordarea finanțării).

comunicat DNA

Conform DNA, în anul 2014 și în perioada 2017 – 2018, persoanele respective, având în vedere funcțiile pe care le dețineau, ar fi primit de la Petru Sandu mai multe sume de bani și produse:

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile și conturi bancare. 

Petru Sandu va fi judecat pentru luare de mită, trafic de influență,  dare de mită în formă continuată (2 fapte), cumpărare de influență în formă continuată (3 fapte). Trei reprezentanți ai unor societăți comerciale sunt acuzați de dare de mită și cumpărare de influență, complicitate la cumpărare de influență, complicitate la dare de mită.

Viorel Stan (pe atunci inspector-șef la ISJ Neamț) va fi judecat pentru luare de mită în formă continuată. Eugenia Condurat, contabil șef la Inspectoratul Școlar Județean Neamț, va fi judecată pentru luare de mită în formă continuată. Alin Cătălin Păunescu, la data faptelor director general și inspector în cadrul Ministerului Educației Naționale, este acuzat de trafic de influență în formă continuată, iar Maria Dorneanu, la data faptelor director general adjunct în cadrul Direcției Generale Buget-Finanțe și Resurse Umane din cadrul Ministerul Educației Naționale, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Exit mobile version