Site icon inRoman.ro

Agenția Națională de Achiziții Publice anulează o procedură a Primăriei

Gradinita nr 2 cu program normal Casa CC Iliescu

Procedura de negociere fără publicare prealabilă a unui anunț de participare pentru atribuirea contractului de reabilitare a Grădiniției nr. 2 cu program normal a fost declarată de Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP) o procedură ce nu se încadrează în limitele legale.

Prin urmare, Primăria a fost nevoită să renunțe la această modalitate de a selecta firma care să se ocupe de reabilitarea Grădiniței nr. 2 (casa C.C. Iliescu). Ceea ce înseamnă, implicit, că urmează o altă perioadă în care nu se va întâmpla nimic cu imobilul ce trebuie reabilitat – cel puțin până când Primăria nu va găsi o metodă legală de a selecta firma (sau asocierea de firme) care să facă lucrările de reabilitare și modernizare. 

În tot acest timp, administrația locală plătește 1.500 euro/lună + utilități către o firmă privată pentru ca preșcolarii de la această grădiniță să învețe într-un alt spațiu. Decizia a fost luată prin hotărâre de Consiliu Local, luna trecută. 

Valoarea estimată a lucrărilor de la Grădinița nr. 2 cu program normal se ridică la 1.895.777 lei, fără TVA.

Exit mobile version